Top 10 calatorii fantastice

Cel mai de pret dar oferit omenirii este, dupa parerea mea, imaginatia. Momentele de suferinta sunt mult mai usor de depasit atunci cand ne imaginam viitorul luminos, iar imaginea mentala se transforma, treptat, in realitate. Creativitatea nu are limite, iar omul este liber sa viseze universuri fantastice si creaturi mitice. Magia taramurilor fantastice ne atrage ca un magnet, iar dorinta de a le explora reprezinta, de fapt, dorinta arzatoare a cunoasterii. Personajele de film ce calatoresc pe taramuri fantastice aleg – constient sau nu – sa se angajeze intr-o calatorie initiatica, de maturizare si de cunoastere a sinelui. Fie ca reprezinta calatorii pe alte planete, in universuri paralele, in timp sau calatorii in subconstientul uman, acestea au un singur scop: evolutia spirituala a personajelor pana la transformarea lor in eroi sau zei. In realitate, imaginatia ne conduce catre acelasi scop dupa parcurgerea calatoriei interioare de acceptare si constientizare a propriului univers in care traim.

10. Cronicile din Narnia: Calatorie pe mare cu Zori-De-Zi / The Chronicles of Narnia: The Voyage of the Dawn Treader (2010) abordeaza subiecte importante precum credinta si reincarnarea (Edmund si Lucy au domnit candva ca imparat si regina in Narnia), facand totodata referire la sacralitatea cifrei 7 (sapte sabii daruite de Aslan pentru protejarea Narniei). La bordul maiestuoasei corabii Zori-de-Zi, fratii Pevensie pornesc intr-o calatorie ce ii poarta pe cinci insule, unde se confrunta cu primejdii neasteptate si aventuri inedite. In timp ce se lanseaza in aceasta calatorie ce le va schimba viata, curajul si credinta le sunt puse la incercare intr-un voiaj al destinului, de transformare, care ii conduce la marginile indepartate ale lumii. Edmund si Lucy vor trece prin multe situatii in care li se vor testa curajul, credinta, dar si vanitatea sau altruismul.

9. “Nu conteaza unde merge trenul. Tot ceea ce conteaza este sa decizi sa te urci in el.”, spune personajul lui Tom Hanks in animatia Polar Expres / The Polar Express (2004). Un baietel care nu crede in existenta lui Mos Craciun ajunge intr-un tren magic cu destinatia Polul Nord in noaptea de Ajun. Baiatul trece prin inevitabilul proces al maturizarii, ceea ce implica neincredere, negare, dar mai ales pierderea inocentei. Catalogarea evenimentelor fantastice drept “povesti de adormit copiii” il ancoreaza pe micut in realitatea dureroasa si il determina sa isi piarda credinta si speranta. Insa extraordinara calatorie catre taramul lui Mos Craciun se va dovedi o calatorie de descoperire de sine pentru baietelul care invata ca miracolele se intampla numai celor care cred.

8. Calatorie spre centrul Pamantului / Journey to the Center of the Earth (2008) este inspirat de romanul cu acelasi titlu scris de Jules Verne in anul 1864. Subiectele prezentate in carte au dat nastere unor dezbateri aprinse in privinta existentei unei fascinante lumi subterane. Filmul si romanul constituie un amestec de fapte stiintifice, extrapolari si aventuri fantastice, accentuand importanta unei stiinte tinere: criptologia, respectiv disciplina ce se ocupa cu descifrarea scrierilor secrete si a documentelor cifrate. In perioada in care Jules Verne a scris acest roman, geologii abandonasera interpretarea Bibliei legata de formarea Pamantului, iar ideea ca sfarsitul ultimei glaciatiuni a marcat aparitia omenirii devenise general acceptata.

7. Toate filmele seriei Piratii din Caraibe / Pirates of the Caribbean s-au transformat in blockbustere datorita unor “ingrediente” de succes: pirati, corabii grandioase, blesteme ancestrale, zeite, creaturi ale adancurilor si Johnny Depp, bineinteles. In cel de-al patrulea film al francizei, Piratii din Caraibe: Pe ape si mai tulburi / Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides (2011), pornim intr-o noua calatorie fantastica in cautarea Fantanii Tineretii alaturi de capitanul Jack Sparrow si de fosta lui iubita, interpretata de Penelope Cruz. Cei doi ajung pe corabia maleficului capitan Barba-Neagra, numita sugestiv Revenge si construita din oasele piratilor. Ceea ce m-a atras in mod deosebit la acest film este combinarea miturilor cu invataturile crestine, mai exact relatia de iubire dintre o sirena si un misionar. Explicatia ne este oferita chiar de capitanul Jack Sparrow: “A Gentleman always allows his woman to maintain her fiction”.

6. Fenomenul Star Wars / Razboiul stelelor nu a cunoscut limite spatiale si temporale, adresandu-se cinefililor de toate varstele pasionati de SF. Explorand misterele Universului la bordul navei sale spatiale, Luke Skywalker porneste in calatoria vietii sale – calatoria cunoasterii de sine. Invataturile lui Yoda – corespondentul maestrului spiritual de pe Terra – reprezinta legile universale create de Forta (un alt nume oferit lui Dumnezeu). Luke se transforma treptat dintr-un baiat inocent intr-un barbat puternic, capabil sa invinga fortele intunericului, fiind ajutat de adevarurile rostite de Yoda: “Fear is the path to the dark side” sau “Attachment leads to jealously. The shadow of greed, that is”. Insa cel mai mare adevar rostit vreodata este: “I can’t believe it.”(Luke) – “That is why you fail.” (Yoda).

5. In Armata celor 12 maimute / Twelve Monkeys (1995) pornim intr-o calatorie fantastica intr-un viitor sumbru. De fapt, viitorul nu arata niciodata luminos in niciun film SF. In anul 2035, un virus creat de om a nimicit majoritatea populatiei, fortand-o sa locuiasca sub pamant. Eroul nostru – nimeni altul decat Bruce Willis – este trimis in anul 1996 pentru a determina sursa acestei contaminari. Ajungand intr-un spital de boli mintale, acesta il intalneste pe Jeffrey Goines (Brad Pitt intr-un rol extraordinar), un pacient ce propovaduieste invataturi despre drepturile animalelor si despre dezavantajele consumerismului. Personajul lui Bruce Willis este aruncat din lumea viitorului – singura pe care o cunostea – in lumea noastra, iar calatoria in timp il ajuta sa se confrunte cu acelasi haos in care noi traim astazi si pe care il acceptam ca fiind normal.

4. Regizat de Steven Spielberg si produs de Peter Jackson, Aventurile lui Tintin / The Adventures of Tintin (2011) este primul film de animatie ce nu apartine Pixar care a castigat premiul Globul de Aur. Tintin este un tanar reporter care ajunge in posesia unui obiect ce ascunde un secret bine pastrat de secole, dar care ii va aduce o multime de dusmani. Descoperirea unui obiect mistic aduce dupa sine o calatorie impresionanta a posesorului catre cunoastere, maturizare si constientizare. Este o regula nescrisa la care Tintin se va supune involuntar. Astfel, eroul nostru va strabate jumatate de planeta in cautarea Licornului, epava unui vapor ce ascunde o comoara, dar si un vechi blestem. Pentru ca mai exista o regula la fel de importanta: oamenii devin eroi in momentul in care isi accepta dualitatea si o transcend, invingand blestemele pentru a-si descoperi propriile comori din suflet.

3. Avatar (2009) ne poarta intr-o lume spectaculoasa dincolo de imaginatie, unde un pamantean porneste intr-o aventura epica, luptand, in cele din urma, pentru a salva lumea extraterestra pe care ajunge sa o iubeasca. Calatoria fantastica pe care James Cameron o propune este mai degraba un exercitiu de imaginatie: cum ar fi aratat planeta noastra daca am fi trait in comuniune cu natura? Ne-am fi putut oare conecta la banca universala de date asa cum o fac Na’Vi? Aceasta teorie a fost sustinuta chiar de fondatorul psihologiei analitice Carl Jung, care considera ca experienta religioasa are stransa legatura cu experienta arhetipurilor inconstientului colectiv. Astfel, Dumnezeu este trait ca experienta psihica a drumului care duce catre realizarea totalitatii psihice. Arhetipul poate fi descris ca o librarie universala de conduite umane sau, mai simplu, inteleptul din fiecare om, respectiv intelepciunea transcendentala ce ghideaza omenirea.

2. Stralucirea eterna a mintii neprihanite / Eternal Sunshine of the Spotless Mind (2004) reprezinta o calatorie in misteriosul subconstientul uman. Cand Joel (Jim Carrey) afla ca fosta lui iubita (Kate Winslet) si-a sters din memorie toate amintirile legate de relatia lor, apeleaza la cea mai simplista reactie umana: razbunarea. Astfel, el decide sa recurga la aceeasi procedura de “spalare a creierului”. Ceea ce Joel realizeaza intr-un final este ca iubirea poate fi stearsa din minte, insa nu si din suflet, deoarece corpul este o prelungire a miscarilor din suflet. Uitarea – sau mai degraba refularea – este un mecanism de aparare foarte des utilizat, dar nu are efect decat in momentul in care intervine acceptarea. Cele mai dureroase amintiri ne transforma si ne dau putere. Suntem produsul unor inlantuiri de evenimente, iar intelegerea fenomenului cauzalitatii reprezinta drumul catre maturizare emotionala si evolutie spirituala.

1. O calatorie lunga si extenuanta pana in tinutul intunecat din Mordor si totodata o calatorie interioara, in adancurile constiintei, reprezinta motivele pentru care trilogia Stapanul inelelor / Lord of the Rings a rezonat cu milioane de oameni. Calatoria initiatica in care porneste Frodo are ca scop distrugerea raului, intruchipat de Inelul Puterii, dar mai ales descoperirea valentelor umane primordiale: iubire, loialitate, incredere, speranta. La fel ca in majoritatea filmelor, eroul trebuie sa parcurga cateva etape importante in calatoria catre realizarea sinelui: chemarea la aventura (atasata adesea de lipsa de incredere a eroului in fortele proprii), acceptarea provocarii (respectiv acceptarea propriului statut si a responsabilitatilor implicate), ajutorul venit din partea prietenilor, aparitia situatiilor extreme, iluminarea cu ajutorul unui mentor (Gandalf in acest caz) si decizia finala a eroului sau marea revelatie. Pentru Frodo, calatoria a insemnat lupta, sacrificiu, maturizare si realizarea visului ca binele invinge intotdeauna. Dupa cum spune insusi autorul J.R.R. Tolkien, “A single dream is more powerful than a thousand realities”.

Share and Enjoy:
  • Google Bookmarks
  • Facebook
  • MySpace
Comenteaza