Amanda Seyfried este Scufita Rosie

Regie: Catherine Hardwicke

Actori: Amanda Seyfried, Gary Oldman, Billy Burke, Shiloh Fernandez, Virginia Madsen, Lukas Haas, Julie Christie

Titlu original: Red Ridding Hood

Basmul clasic “Scufita rosie” tocmai si-a schimbat complet actiunea, odata cu noua viziune regizorala  a lui Catherine Hardwicke. Pastrand cateva din cliseele povestii, thrillerul Scufita Rosie/ Red Ridding Hood descrie cu mister fantastic un satuc medieval  din creierii muntilor bantuit de un varcolac. In ciuda faptului ca intriga nu se dovedeste a fi tocmai o surpriza, filmul reuseste a cladeasca exact atmosfera perioadei  mediavale si locului inghetat unde se desfasoara actiunea. Efectele speciale sunt incredibil de realiste chiar daca nu sunt foarte spectaculoase. Actiunea te tine in priza inca de la inceput, prin realizarea detaliilor de context.

O scufita indragostita de lupul cel rau

Valerie (Amanda Seyfried) este una dintre cele mai frumoase fete din sat, provenind dintr-o famile destul de saraca, in care tatal este taietor de lemne. Desi padurea este coltisorul ei de libertate, a invatat, la fel ca toti satenii, sa fuga in casa imediat cum aude sunetul clopotului de la biserica. Acest sunet strident apocaliptic cu care a crescut, anunta apropierea varcolacului care se va hrani cu animalele sacrificate special pentru el.

Valerie este indragostita de Peter (Shiloh Fernandez), baiatul cu care a a crescut si cu care hotaraste sa fuga de acasa pentru a nu se casatori cu Henry (Max Irons), asa cum isi doresc parintii ei. Insa, chiar inainte de a pune planul in aplicare, varcolacul o incolteste si ii vorbeste. Dintr-o data, din fata cuminte si iubita, aceasta devine vrajitoarea satului, cea care poate elibera satul de blestemul varcolacului prin scrificiul sau.

Fara sa vrea, tanara porneste o adevarata rascoala in sat, la care participa si un preot (Gary Oldman) vanator de supranatural impreuna cu armata lui. Pentru a ajunge la Valerie, lupul ucide fara mila tot ce ii iese in cale. Pe de cealalta parte, cei doi barbati indragostiti de ea fac front comun pentru a o salva din ghiarele fiarei, dar si de furia taranilor.

O poveste de dragoste supranaturala

Actiunea filmului Scufita Rosie/ Red Ridding Hood se desfasoara pe mai multe planuri, astfel incat abundenta detaliilor face previzibila intreaga poveste. Unele scene ar fi putut lipsi cu usurinta, iar altele ar fi fost mai interesante daca s-ar fi insistat asupra lor. Viata lui Valerie, rudele, prietenii ei si traiul lor de zi cu zi creeaza o atmosfera deosebit de realista, insa incetineste mult actiunea filmului si pe alocuri dauneaza povestii de iubire. Relatia dintre cei doi indragostiti este schitata vag, iar momentele de intimitate sunt putine si alterate de interventia personajelor figurante.

Pentru Amanda Seyfried, personajul interpretat este o noua abordare pe care o indeplineste cu succes. Cu un aspect la fel de romantic ca si in rolurile precedente, tanara indulceste senzatia de spaima a thrillerului. Surprinzatoare este si aparitia actorului Gary Oldman, care joaca ireprosabil rolul de tiran cu care ne-a obisnuit.

Scufita Rosie/ Red Ridding Hood este un film care te poarta de la mister la actiune si de la groaza la iubire, lasandu-te cu impresia ca va urma si partea a doua. Chiar daca nu cucereste prin actiune, filmul epateaza prin efecte speciale si atmosfera specifica.

Red Riding Hood

Scufita Rosie

Nota: 4.9/5 (15 voturi)

Stoc: Indisponibil
In curand

Sinopsis Scufita Rosie / Red Riding Hood:

In filmul Scufita Rosie/ Red Riding Hood, de foarte multi ani, locuitorii unui sat medieval sunt terorizati de catre un varcolac, care traieste in padurea intunecoasa ce inconjoara localitatea si ataca ori de cate ori este luna plina.
Satenii s-au obisnuit sa convietuiasca cu fiara si sa ii ofere acesteia in fiecare luna cate un animal din gospodariile lor drept jertfa de sange, insa faptul ca bizara creatura incalca intelegerea in noptile cu luna plina si solicita sacrificii umane ii infurie atat de mult pe localnici incat apeleaza la ajutorul vanatorului de varcolaci Parintele Soloman (Gary Oldman) pentru a ucide bestia.
Parintele Soloman (Gary Oldman) ii avertizeaza pe sateni ca varcolacul ia forma umana in timpul zilei si s-ar putea ascunde printre ei fara ca nimeni sa il banuiasca.

Atunci tanara si frumoasa Valerie (Amanda Seyfried), a carei sora mai mare a fost ucisa de creatura padurii, incepe sa suspecteze ca bestia este chiar una dintre persoanele care ii sunt dragi. Valerie este indragostita de un taietor de lemne pe nume Peter (Shiloh Fernandez) si planuieste sa fuga cu el in lume pentru a evita sa se casatoreasca cu Henry (Max Irons), baiatul unui fierar, pe care parintii ei il doresc ca ginere.

Share and Enjoy:
  • Google Bookmarks
  • Facebook
  • MySpace
Comenteaza