Dr. Parnassus – Imaginatia devine realitate

Regie: Terry Gilliam

Actori: Heath Ledger, Christopher Plummer, Johnny Depp, Jude Law, Colin Farrell

Titul original: The Imaginarium of Doctor Parnassus

Cinematografia are nevoie de mai multi cineasti ca Terry Gilliam. Oameni pentru care filmul nu reprezinta o afacere lucrativa, ci o oportunitate de a surprinde printr-o poveste si de a dezlantui imaginatia prin fantezii mestesugite. Imi place Terry Gilliam in special datorita bucuriei si entuziasmului cu care isi creeaza si isi pune in scena povestile. „The Imaginarium of Doctor Parnassus / Dr. Parnassus” nu face exceptie de la aceasta viziune orientata nu numai catre film, ci si catre viata in general, a regizorului. Este, daca vreti, un basm modern pentru marile ecrane.

Bine ati venit in Imaginarium!

Filmul ne spune povestea Doctorului Parnassus (Christopher Plummer) si a trupei sale ambulante de teatru, formata din prestidigitatorul Anton (Andrew Garfield), dwarful Percy (Verne Troyer, cunoscut din filmele Austin Powers) si fiica sa, Valentina (Lily Cole). Spectacolele Doctorului Parnassus sunt departe de a fi obisnuite: prin intermediul unei oglinzi de pe scena, spectatorul poate pasi in Imaginarium – lumea fascinanta a propriei imaginatii. Aceasta calatorie este facilitata de mintea extraordinara a Doctorului, care are puterea de a-i ajuta pe oameni sa dea forma visurile in lumea imaginara din spatele oglinzii, unde au de ales intre luminare si placeri usoare.

Doctorul Parnassus ascunde insa un secret teribil: lunga sa viata, de peste 1000 de ani, este marcata de o serie de pariuri cu Mr. Nick (Tom Waits), intruchiparea Diavolului. Pana si varsta sa incredibila este rezultatul unui astfel de pariu. Unul in special il afecteaza pe Doctor mai mult decat celelalte: mai sunt trei zile pana la scadenta unui ramasagul pierdut, prin care Parnassus i-a oferit lui Nick sufletul fiicei sale in clipa in care aceasta implineste 16 ani. Mr. Nick stie cum sa se joace cu Doctorul, mereu dornic de un castig facil printr-un concurs de noroc, si ii propune o noua prinsoare – Valentina ramane la cel care castiga primul cinci suflete in Imaginarium.

In calea Doctorului si a trupei sale apare pe neasteptate Tony (Heath Ledger), un barbat pe care il descopera spanzurat de un pod si pe care il salveaza in ultimul moment. Tony nu-si aminteste cine este si cum a ajuns acolo; toti in afara de Anton ii cred povestea. Rivalitatea dintre Tony si Anton, la inceput parca instinctiva, capata sens in clipa in care Valentina da semne ca ar fi atrasa de noul venit. Mai mult, opozitia dintre cei doi capata amploare cand Doctorul Parnassus se hotaraste sa i-o cedeze pe Valentina primului care il ajuta sa castige cinci suflete.

Tony vine cu o idee proaspata de a imbunatati spectacolul si, cu aceasta ocazie, ii aduce lui Parnassus primele suflete. Mr. Nick egaleaza rapid, avand avantajul unor promisiuni care aduc placeri instante. Pana la final, asistam la o lupta pe cat de incalcita, pe atat de dinamica intre Mr. Nick si Parnassus, intre Tony si trecutul sau, intre Anton si Tony. Mai exact, o lupta intre toti cei implicati si consecintele pe care le poate produce materializarea imaginatiei lor.

O distributie care merge ceas si o desfasurare vizuala memorabila

The Imaginarium of Doctor Parnassus / Dr. Parnassus” s-a trasformat dintr-un vis al regizorului intr-o adevarata provocare in faza de productie, cand moartea neasteptata a lui Heath Ledger a oprit filmarile. Terry Gilliam chiar a declarat ca se astepta ca proiectul sa se opreasca in acel punct. Din fericire, Johnny Depp, Colin Farrell si Jude Law – toti prieteni cu Ledger – au acceptat sa ajute la finalizarea filmului si sa interpreteze, pe rand, rolul lui Tony in Imaginarium. In chip surprinzator, aceasta modificare subita de scenariu nu afecteaza deloc evolutia actiunii, ba chiar puncteaza cu si mai multa convingere metafora in jurul caruia este construit personajul Tony.
Rolul lui Heath Ledger este unul foarte bun, insa interpretarea sa creste mult cand este privita in raport cu jocul celorlalti actori care il intruchipeaza pe Tony. De fapt, intregul cast al filmului este unul de exceptie. Nu neaparat datorita numelor, ci ca urmare a relationarilor dintre cei, care dau senzatia ca depasesc granitele ecranului. Toate personajele din „The Imaginarium of Doctor Parnassus / Dr. Parnassus” sunt pline de o vitalitate unica, au trasaturi caracteristice prin care reusesc sa dea filmului acel statut de basm pe care l-am mentionat la inceput.

Efectele vizuale nu numai ca au rolul de a completa povestea lui Terry Gilliam, dar chiar o fac posibila intr-un mod in care putine alte filme o fac. N-am pasit niciodata in imaginatia cuiva, insa acum sunt ferm convins ca aceasta arata precum in scenele din Imaginarium. Cu multa fantezie din partea lui Gilliam, multe metafore, mult umor, mult CGI uluitor si o distributie care cadreaza minunat cu scenariul, „The Imaginarium of Doctor Parnassus / Dr. Parnassus” se prezinta ca o experienta cinematografica detasanta si imersiva in acelasi timp. Verdictul meu? Puneti mana si va uitati!

Share and Enjoy:
  • Google Bookmarks
  • Facebook
  • MySpace
Comenteaza