Neliniste – Harrison Ford tot in actiune
2 June '10 by Madi
Regie: Roman Polanski
Actori: Harrison Ford, Betty Buckley, Emmanuelle Seigner
Titlu original: Frantic
Cateodata parca simtim nevoia sa ne detasam de blockbusterele Hollywodiene pline de artificii vizuale, insa relativ sarace in ceea ce priveste interpretarea si consistenta scenariului. De aceea, va propun „Frantic” (1988), un thriller regizat de controversatul Roman Polanski, cu Harrison Ford in rolul principal. Fara a fi o capodopera, „Frantic” este un film antrenant, bogat in momente de tensiune autentica, care te va tine conectat aproape de la un capat la celalalt. De ce „aproape”? Pentru ca din pacate spre final actiunea filmului isi pierde din claritate. Dar despre asta voi discuta mai incolo.
O valiza cu probleme
Dr. Richard Walker (Harrison Ford) este un chirurg american aflat in vizita la Paris impreuna cu sotia sa, Sondra (Betty Buckley), cu ocazia unei conferinte pe teme medicale. Ajunsi la hotel, dupa o obositoare calatorie, Richard constata ca sotia sa a ridicat o alta valiza de la aeroport. O greseala nevinovata, care insa va avea consecinte periculoase. In timp ce Richard este la dus, Sondra dispare in mod misterios. Nelinistit de faptul ca sotia sa lipseste de cateva ore bune, doctorul incepe sa puna intrebari celor de la receptie, insa nimeni nu stie nimic. Barbatul porneste sa o caute in preajma hotelului si afla de la un betiv ca a vazut o femeie urcata cu forta intr-o masina. In momentul in care gaseste la locul respectiv bratara sotiei sale, panica ia locul nelinistii initiale: Richard isi da seama ca e vorba de o rapire.
Apeleaza la politie si la ambasada SUA, dar se loveste de birocratia autoritatilor locale si de indolenta functionarilor americani. Fara sa stea pe ganduri, Richard se hotaraste sa ia „ancheta” in propriile maini. Incepe cu valiza incurcata la aeroport, unde printre haine, parfumuri si suveniruri gaseste un numar de telefon si adresa unui club. Un traficant de cocaina ii dezvaluie adresa barbatului al carui numar il descoperise in valiza, dar il gaseste pe mort in propria locuinta. Un robot telefonic ii va furniza insa un alt nume. Cu ajutorul receptionerului de la hotel, care ii traduce continutul casetei luate din aparatul de inregistrat mesaje, Richard ajunge la Michelle (Emmanuelle Seigner), posesoarea valizei si singura persoana care ii poate oferi informatiile de care are nevoie pentru a isi salva
sotia.
Michelle cedeaza in fata insistentelor lui Richard si accepta sa il ajute demersul sau disperat de a afla ce se afla in valiza. De aici incolo, lucrurile nu incep decat sa se complice si pe urmele celor doi pornesc indivizi periculosi, in stare de orice pentru a pune mana pe continutul valizei. In pofida situatiei riscante, dragostea pentru sotie, pe de o parte, si disperarea, pe de cealalta parte, il fac pe Richard sa nu se dea inapoi de la nimic ca sa isi gaseasca sotia…
Harrison Ford, convingator
Harrison Ford face un rol foarte bun si reuseste sa surprinda in mod verosimil disperarea unui barbat aflat intr-o situatie descurajanta intr-un oras strain, incurcat permanent de barierele lingvistice. Mimica si gesturile sale sunt precipitate, reactiile greu de controlat, in perfecta concordanta cu starile interioare pe care regizorul si scenaristul
Roman Polanski doreste sa le transmita privitorului. Emmanuelle Seigner face si ea un rol convingator, ba chiar isi lasa amprenta personala asupra personajului prin lejeritate si naturalete.
„Frantic” ar fi putut fi un film mult mai bun daca scenariul nu si-ar fi pierdut din densitate spre sfarsit, lasand astfel impresia ca anumite scene sunt cam fortate. Nici finalul nu se ridica la nivelul asteptarilor impuse in prima jumatate de realismul personajelor si al dialogurilor, dand o senzatie de graba nejustificata, mai ales daca ne gandim ca e un film care tine doua ore. Una peste alta, „Frantic” este un film bun, tocmai potrivit pentru momentele cand iti doresti o alternativa la productiile comerciale de la cinema.

