Ninja Asasin – Arte martiale la superlativ

Regie: James McTeigue

Actori: Naomie Harris, Eleonore Weisgerber

Titlu original: Ninja Assassin

Pentru cei care isi amintesc cu oarecare nostalgie filmele din copilarie denumite, generic, „cu bataie”, am o veste proasta si una buna. Vestea proasta e ca, din pacate, nu am auzit ca Chuck Norris sa fi semnat pentru un remake modern al unuia dintre filmele cu care facea furori in urma cu 20-30 de ani. Vesta buna, in schimb, e ca filmele alea cu arte martiale, adicatelea cu mult caft si multe tipete de domnisoare aflate la ananghie (cam asta a inteles Hollywood-ul din artele martiale), au trecut in contemporaneitate prin intermediul peliculei de fata, „Ninja Assassin”.

Ce inseamna asta? Inseamna multe scheme complicate de bataie, multa actiune descreierata, sange cat sa sustina transfuziile pe un an ale unui spital provincial si o redare profana a unui sistem complex de practici si traditii de lupta. Inseamna conceptul de ninja prezentat mai simplu decat pregatirea unui mic dejun pe baza de cereale si lapte, exact asa cum ii place americanului si, sa recunoastem, si noua ocazional, pentru ca nu e neaparat un lucru rau sa ii dam creierului invoire de la scenarii cu intrigi incalcite din cand in cand. Bine, ca sa iti placa totusi trebuie sa porti cu tine o mica doza din acea nostalgie mentionata la inceput.

Raizo, arma letala

Fiind un film cu ninjomani, facut de americani, nu m-a mirat deloc faptul ca povestea s-a dovedit a fi mai subtire decat o sabie de ninja. De fapt, nici macar nu m-a deranjat. Bataie sa fie, mi-am zis inca de la citirea plot summary-ului de pe imdb. Dar sa vedem totusi ce e cu povestea asta, ca de bine, de rau, e coloana care da ocazia unor asiatici fiorosi sa se taie intre ei. Raizo (interpretat Rain, un tip care e mare vedeta in Coreea de Sud si care a jucat si in „Speed Racer”) a fost crescut, de mic copil, de clanul Ozunu si antrenat sa devina unul dintre cei mai letali asasini ninja din lume. Acesti asasini sunt folositi pentru tot felul de crime politice, extrem de banoase. Mastermind-ul din spatele clanului este Lordul Ozunu, care a adunat o armata impresionanta de luptatori de profil.

Chiar daca antrenamentele erau inuman de chinuitoare, Raizo a tot inghitit in sec si si-a vazut de treaba cam pana la adolescenta. Atunci, ceva s-a taiat, la propriu si la figurat. Kiriko, o tanara din acelasi clan cu care eroul nostru a infiripat o legatura sentimentala de-a lungul anilor, a fost taiata la ordinul Lordului pentru ca a incercat sa fuga din tabara de antrenament. Moment in care Raizo si-a bagat picioarele si, mai ales, sabia in cativa dintre „colegii” sai, evadand dupa o ciomageala de zile mari. Intors impotriva clanului care l-a crescut, Raizo si-a facut un scop in viata din oprirea asasinatelor si hacuirea luptatorilor ninja.

Intre timp, in partea legala a luptei cu injustitia, facem cunostinta cu Mika Coreti, un agent al Europolului care investigheaza fix aceste asasinate politice si care incepe sa adulmece clanul Ozunu. Total nesurprinzator, Mika se afla in pericol, dar din fericire soarta i-l scoate in fata pe Raizo si, de aici incolo, stiti voi… Jap-jap si doua miscari de sabie, splat-splat si doua capete cazute pe podea, si in fine un end dramatic, dar cu happy antepus (ma rog, daca mai poate fi ceva happy la un film in care conceptul de integritate corporala este nevoit sa ia calea pribegiei).

Bataie si sange. Ce-si poate dori mai mult un fan?

In pofida faptului ca este repetentul clasei la materia intriga, firul narativ are totusi parte de o organizare interesanta: antrenamentele pe care le indura Raizo sunt intercalate cu actiunea din prezent (aia in care protagonistul bate la ninjalaii rai ca la fasole). Mai mult decat atat, instructia desfasurata in tabara clanului Ozunu este chiar tare! Este dezumanizanta in cel mai inalt grad, cu pedepse brutale din partea Lordului, tocmai potrivita pentru a-i da lui Raizo acea dimensiune de supererou pe care si-o propune filmul.

Lasand la o parte scenariul si alte detalii de acest fel, atragatoare doar pentru cinefilii rafinati, sa trec totusi la motivul pentru care aceasta productie exista: bataia! In primul rand, e multa, lucru care a facut din mine un privitor multumit de la primul pana la ultimul minut. Apoi, bataia nu este lasata sa umble de capul ei prin film, ea fiind ghidata sub stricta supraveghere a unei brutalitatii dezlantuite. Asasinii ninja cei rai sunt dezmembrati in orice pozitie posibila, prin metode care variaza de la strapungere negjlijenta la decapitare subtila.

Viteza luptelor este undeva intre bine si foarte bine, in sensul ca „Ninja Assassin” isi respecta privitorul si pune tot timpul cioparteala in cea mai buna lumina (chit ca infruntarile se desfasoara in intuneric). La sfarsit de articol simt nevoia sa mentionez din nou cantitatea impresionanta de sange risipita in acest film. Pasamite producatorii au obtinut un discount foarte avantajos la hectolitru, numai asa se explica felul in care o taietura la jugulara transforma instantaneu victima in fantana arteziana.

Share and Enjoy:
  • Google Bookmarks
  • Facebook
  • MySpace
Comenteaza