Se7en

sevenRegie: David Fincher

Actori: Brad Pitt, Morgan Freeman, Gwyneth Paltrow, Kevin Spacey

Titlu original: Se7en

Cumpara filmul de aici.

Spre rusinea mea, am vazut „Se7en” abia in urma cu cateva zile, cu toate ca filmul a fost lansat in 1995. Totusi, tot raul spre bine, pentru ca daca l-as fi vizionat cand eram pustoaica, riscam sa il privesc cu niste ochi mai putin avizati. Plus ca intre timp mi-am impanat capul cu indeajuns de multe thrillere psihologice cu un fir narativ mult prea liniar incat sa pot spune ca Seven iese din tipar si reuseste sa surprinda intr-un gen cinematografic care nu lasa prea mult spatiu de manevra.

Majoritatea thrillerelor cu criminali in serie ne-au obisnuit cu povesti in care actiunea incepe in momentul descoperirii unei victime sau in toiul unei anchete si se termina cu prinderea ucigasului. Evenimentele se desfasoara intr-un crescendo corect calculat, indiciile apar pe drum fix in clipa in care este nevoie de ele, iar criminalul este prins – sanchi – in ultimul moment. „Se7en” nu e asa. Filmul este lent (dar fara a da senzatia de taraganare), ruperile de ritm sunt neasteptate si finalul reuseste ceea ce putine filme de gen reusesc: sa anuleze intentionat toata constructia filmica anterioara cu scopul de a contura imaginea hiperbolizata a unui criminal in serie psihopat, diabolic.

Povestea din „Se7en” are loc intr-o asezare citadina tipic americana, macinata social de o rata mare a infractionalitatii si de neputinta autoritatilor. Numele orasului nu este mentionat deloc de-a lungul filmului; scenaristul Andrew Kevin Walker nu a vrut sa deturneze atentia privitorului printr-o localizare redundanta. Detectivul Somerset (Morgan Freeman), de la Criminalistica, se pregateste sa iasa la pensie. Este blazat si si-a pierdut de mult increderea in puterea justitiei. Ultimul lui caz, un barbat supraponderal obligat de ucigasul sau sa manance spaghete pana ii explodeaza stomacul, ii aduce un nou partener: pe detectivul Mills (Brad Pitt), recent transferat la sectie. Mills este tanar, expansiv si, inainte de toate, varsta si lipsa de experienta il fac sa creada ca poate schimba lumea. In ceea ce il priveste pe Mills, scenaristul si regizorul David Fincher (Fight Club) au facut o treaba excelenta, pentru ca premisa atitudinala de la care pornesc in elaborarea personajului le permite, la sfarsitul filmului, demitizarea violenta, chiar socanta a acestui tip de candoare atat de des supralicitata de cinematografia hollywoodiana.

O noua victima, un avocat cu al carui sange ucigasul a scris pe podea cuvantul „Zgarcenie”, precum si descoperirea cuvantului „Lacomie” in casa primei crime, il ajuta pe Somerset sa intuiasca modul de operare al criminalului. Acesta din urma vrea sa atraga atentia asupra decadentei accentuate a societatii exemplificand fiecare dintre cele sapte pacate capitale (lacomia, zgarcenia, trandavia, mania, mandria, dorinta si invidia) printr-o crima. Chiar daca nu crede in prinderea faptasului, Somerset alege sa amane retragerea din politie pana la finalizarea cazului. Sau macar pana la descoperirea celorlalte victime, caci este clar ca vor mai urma inca cinci crime.

Pe masura ce inainteaza in investigatie, detectivii descopera un plan meticulos, indelung pregatit, si o minte deopotriva abila si bolnava care il orchestreaza cu sange rece. E clar ca orice urma sa se intample facea parte din schema calculata in amanunt a criminalului. Cei doi detectivi devin noua obsesie a acestuia si sunt permanenta testati de asasin. Ceea ce ei trebuie sa inteleaga este ca nu conteaza cine e criminalul, ci conteaza scopul crimelor.

De aici incolo firul actiunii se desprinde de caile batatorite si filmul isi captiveaza privitorul prin imprevizibilitate. Criminalul le scapa detectivilor printre degete, numai pentru ca a doua zi sa se predea ca urmare a unei admiratii declarate fata de detectivul Mills. Marele merit al producatorilor consta in crearea iluziei ca ucigasul isi modifica planul sub ochii nostri, ca vizionam in direct un meci de sah in care jucatorul mai experimentat isi schimba prompt tactica in functie de miscarile adversarului. Criminalul le promite lui Mills si Somerset ca ii va duce la ultimele doua victime, insa nu ne lasa nici un moment sa banuim ce urmeaza. Confuzia indusa spre final ne atrage si pe noi, aproape imperceptibil, in plasa criminalului. Tensiunea atent dozata de-a lungul peliculei se aduna brusc intr-un deznodamant terifiant si brutal care descatuseaza reactii pe cat de viscerale, pe atat de firesti pentru natura umana.

Brad Pitt face un rol foarte bun in „Se7en”. Scena de final este ravasitoare si Pitt izbuteste sa redea cu exactitate si fara exagerari teatrale disperarea ceruta de intorsatura neasteptata a evenimentelor. Morgan Freeman isi face treaba cu profesionalism, iar Gwyneth Paltrow – distribuita in rolul intelegatoarei sotii a lui Mills – ofera ce are mai bun unui personaj poate prea secundar. Acum va intrebati ce cauta Kevin Spacey in distributie! Daca facem un mic inventar al rolurilor, cred ca e usor de inteles. Oricum „bodyguardul” isi interpreteaza rolul fara repros si etaleaza cateva mostre de priviri ucigase, sange rece si dereglare psihica care iti or face pielea de gaina.

Share and Enjoy:
  • Google Bookmarks
  • Facebook
  • MySpace
Comenteaza